Wednesday, November 1, 2017

Banda magnetică

Banda magnetică a reprezentat un suport tehnic de informații destul de terformant, cu mult peste cartelele magnetice, numai că n-a prins atât de mult în rândul informaticienilor:
- din cauza vitezei de citire, mult mai mică decât la disc;
- dificultăților de manipulare;
- frecvenței erorilor de citire a informației;
- asemănării cu banda de la magnetofon;
- prețului și dimensiunilor.
Pentru benzile magnetice care erau înfășurate pe niște role de dimensiuni care erau variabile ca diametru se construiresă încăperi cu rafturi numite bandoteci, iar benzile se țineau în niște casete pentru a fi ferite de praf, iar camerele erau cu o anumită temperatură și umiditate controlate. Nu-mi amintesc ca în perioada de glorie a calculatoarelor IBM 360 și FELIX C-256 să fi avut mai mult de 5 programe care lucrau cu benzi magnetice pentru că numia acele programe aveau:
- rulări frecvente;
- volumele de date ar fi însemnat manipularea a 2.000 - 15.000 cartele perforrate;
- erorile de citire în bandă erau infinit mai mici decât cele din cartele;
- nu mai căram cutii de cartele care mai trebuiau rulate într-o anumită ordine;
- volumele de date nu sufereau modificări severe de la o rulare la alta;
- dacă era nevoie de actualizare veneam numai cu cartelele ce făceau acele actualizări;
- fișierul actualizat preferam să fie scris pe o altă bandă magnetică;
- sistemul de codificare pe niște etichete permitea regăsirea rapidă a benzilor din bandotecă. 
Pentru a lucra cu benzi magnetice calculatoarele aveau în dotare și erau legate la unități de citire-scriere a benzilor, care aveau forma unor dulapuri destul de voluminoase. O bandă magnetică este făcută din plastic flexibil pe care sunt așezate particule care se magnetizează înmagazinând astfel informația sub formă de biți, funcție de polarizare corespunzânz zero, respectiv, unu.
Înainte de apariția discului magnetic, banda magnetică era regină la calculatoare, iar sistemul de operare unde aceasta intervenea decisiv în stocarea și managementul informațiilor pe parcursul prelucrărilor se numea TOS - Tape Operating System. Dacă o bandă magnetică mai la începuturi avea capacitatea de a stoca 128 de caractere de un inche pătrat, adică pe 2,54 cm, iar o bandă ar de 100m și un inche lățime ar stoca undeva la 31 Mb, ceea ce este destul de puțin la pretențile de acum.
În anul 2014 compania IBM a anunțat că a reușit să realizeze stocarea a 148 Gb pe un inches pătrat de bandă ceea ce înseamnă că pe o rolă de o bandă de 254 m adică 25.400 înches, lată de un inches se stochează lejer 3.671 Tb de date, zic eu, un volum de neneglijat, ceea ce arată că banda magnetică nu și-a spus încă ultimul cuvânt, mai ales că nici scumpă nu este și nici așa de pretențioasă. O problemă este însă citirea și rescrierea pe banda magnetică întrucât sunt mișcările de derulare ale benzii, unde vitezele sunt modestre orice s-ar zice.
Banda magnetică a reprezentat un moment istoric în evoluția calculatoarelor pentru că ea a fost primul purtător tehnic de informații de mare capacitate.
Este trist că n-am auzit să se fi procedat pe undeva la conversia sistematică a informației de pe benzile magnetice din marile centre de calcul românești pe suporții de azi. Am văzut numai cum se încărcau în camioane rolelele de benzi magnetice din Centrul de Calcul al ASE undeva pe la mijlocul anilor '90 pentru a fi casate, topite etcetera, eliberând un spațiu încărcat de istorie.

(02 noiembrie 2017)

No comments:

Post a Comment